5 mituri despre „operatiunea olita”

In cresterea si dezvoltarea oricarui copilas exista trei momente-cheie: primul cuvant, primul pas si momentul in care invata sa foloseasca olita. Daca pentru primele doua nu este nevoie de ditamai efortul din partea parintilor, pentru al treilea lucrurile stau altfel. Povestile de groaza despre cat de mult timp a durat „operatiunea olita” si cat de complicat a fost totul te pot speria serios, mai ales daca te afli la primul copil…

Juju te ajuta sa faci putina lumina pe aceasta tema, desfiintand 5 mituri comune despre perioada in care iti inveti micutul sa foloseasca olita:

  1. Pana la varsta X, trebuie sa incepeti „operatiunea olita”. Intr-adevar, majoritatea copiilor pot fi invatati sa foloseasca singuri olita intre 18 si 36 de luni, dar asta nu inseamna ca si pentru micutul tau va fi la fel. Aceasta tranzitie trebuie sa se faca atunci cand este gata si el, si tu. Cand se va satura sa isi simta scutecul murdar, va fi curios cu privire la toaleta familiei, va vrea sa incerce si el olita colorata pe care i-ati cumparat-o si sa imite ce a aflat din cartile pentru copii pe tema asta pe care i le-ati citit.
  2. Baietii invata mai greu ca fetele. Ambele sexe sunt la fel de usor de invatat si trebuie educati prin aceleasi metode, dar baietii pot fi gata sa invete mai tarziu decat fetele.
  3. Odata inceput antrenamentul, nu te poti opri. Acest mit e perpetuat de importanta mare acordata consecventei cu care se face antrenamentul la olita. Dar e posibil ca micutul tau sa nu fie gata, sa nu inteleaga ce are de facut si sa nu aiba nicio motivatie sa invete. Nu te stresa, abandoneaza lupta cu olita si incearca din nou, peste cateva luni, fara a face mare tam-tam din asta – pentru ca cel mic sa nu se simta vinovat si sa accepte procesul data viitoare.
  4. Copilul trebuie sa invete sa foloseasca olita si ziua, si noaptea. Va dura ceva timp pana cand cel mic nu va mai avea accidente nocturne. Poate dura luni sau chiar ani dupa ce ati terminat mersul la olita ziua, pana cand si noptile raman uscate. Copiii pot regresa din cauza stresului, faptului ca dorm foarte adanc noaptea, problemelor medicale sau schimbarilor de rutina (inceputul scolii, un nou fratios/surioara in casa). Descopera pe blogul Juju si cum te porti cu un copil cu enurezis.
  5. Va invata totul la gradinita. Nu, cand ajunge sa fie integrat in colectivitate, trebuie sa fi inceput de acasa procesul de tranzitie. Intrebati cum abordeaza gradinita mersul la olita si asigurati-va ca ea corespunde metodelor folosite acasa, pentru a nu-l deruta pe cel mic, cauzandu-i disconfort si nascand conflicte. Incurajati copilul sa mearga regulat la olita, reamintindu-i ca accidentele sunt normale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.