Tag Archives: sfaturi copii

Cum iti pregatesti copilul de scoala, din timp?

Micutul tau va incepe scoala peste cativa ani si te gandesti cu groaza ca nici nu stie sa citeasca, ca va plange in prima zi si cat de greu iti va fi sa il lasi la poarta scolii, singur. Citeste sfaturile Juju, pentru a te informa din timp despre cum sa il pregatesti de aceasta mare aventura si ce sa il inveti in primii 6 ani de-acasa pentru a sti sa interactioneze, sa comunice si sa fie independent – atribute de care va avea nevoie in bancile scolii.

  • Independenta. Copilul trebuie sa fie responsabil de el, lucrurile lui (ghiozdan, carti, creioane) si actiunile pe care le face la scoala. Inainte de prima zi trebuie sa stie deja sa se imbrace si incalte singur, sa-si stranga jucariile, sa mearga la baie fara ajutorul tau si sa se joace singur, in liniste.
  • Comunicare si limbaj. Studiile arata ca daca invata sa vorbeasca bine de mici, copiii vor invata usor si sa citeasca, si sa scrie. Limbajul le permite sa interactioneze cu lumea si comunicarea eficienta a mesajului dorit le creste increderea in ei insisi. Incurajeaza-ti copilul sa pronunte corect cuvintele invatate, sa vorbeasca in propozitii intregi, discuta cu el zilnic despre cum i-a fost ziua si cum s-a simtit, pentru a avea o relatie deschisa cu el si a-i transmite importanta comunicarii.
  • Interactiunea cu altii. Cel mic trebuie invatat din copilarie sa imparta cu ceilalti, sa interactioneze cu alti copii, sa-si astepte randul, sa rezolve o disputa, sa fie politicos, pentru a se integra rapid in sistemul scolar.
  • Abilitati motrice. Sportul e izvor de sanatate si copilul tau trebuie sa il practice de mic. Astfel, la scoala se va integra perfect la ora de sport, va avea coordonare, anduranta, va percepe si intelege spatial lumea. Abilitatile motrice fine (indemanarea) pot fi dezvoltate acasa, in copilarie, prin toate jocurile care implica manuirea, sortarea, invartirea, construirea, desenarea, decuparea si coordonarea simultana a ochilor, mainilor si creierului.
  • Initiativa, imaginatie si curiozitate. Da-i de mic libertatea de a se juca singur, a-si imagina povesti si a le pune in practica, a explora in jurul casei, a invata singur lucruri noi, in fiecare zi. Asa isi dezvolta imaginatia, initiativa si curiozitatea – atribute care il vor ajuta foarte mult in anii de scoala (si nu numai).

5 momente speciale pentru tati si bebe

Dupa nastere, bebe va petrece mai mult timp cu mama, deci este important ca si relatia dintre cel mic si tata sa se dezvolte. Pentru asta, Juju va ajuta cu 6 sfaturi legate de timpul petrecut impreuna de acestia si experientele care le pot creiona relatia intr-o maniera speciala, imediat dupa ce ati devenit o familie cu 3 membri.

  1. Cu tati la masa. Daca nu alaptezi, roaga-ti partenerul/sotul sa te ajute cu hranirea bebleusului de cate ori este acasa, este ocazia perfecta pentru a crea o legatura intre el si cel mic. Daca ai ales sa alaptezi, tati se poata ocupa de eructatia celui mic, dupa fiecare masa (pe langa lapte, bebe inghite si aer, care ii provoaca balonari, deci dupa hranirea cu lapte trebuie sa fie ajutat sa scape de gaze).
  2. Baita in familie. Baia de seara e momentul cand sunteti toti trei acasa si puteti petrece 20 de minute in care va jucati in cadita, ii puteti face un masaj, tati il poate spala pe corp si tu pe cap.
  3. Dimineata cu tati. Fiecare familie are propria rutina matinala. Poti stabili cu tati sa ii schimbe el scutecul dimineata, sa il imbrace si sa petreaca timp cu cel mic.
  4. Povestea din fiecare seara. Obisnuieste-l pe bebe sa asculte seara cantecele si povesti spuse de tati: chiar daca nu intelege cuvintele inca, se va obisnui cu vocea lui, iar cand mai creste va avea o relatie solida cu tati si cu lectura.
  5. Timp de calitate petrecut impreuna. Daca ziua ti-e plina de schimbat de scutece, spalat rufe, curatenie si gatit, seara, cand sunteti toti trei acasa, profita de asta si lasa-l pe cel mic cu tati. Asa vei avea si tu timp pentru tine si el poate face ce vrea cu bebe, dezvoltandu-si propriile tabieturi in doi.

6 moduri in care iti cresti fertilitatea natural

Vreti sa va mariti familia cu primul/al doilea copil? Juju te ajuta sa iti maresti sansele de a ramane insarcinata, crescandu-ti natural fertilitatea cu urmatoarele sfaturi legate de stilul de viata si alimentatie:

  1. Hraneste-te corect. O alimentatie sanatoasa este una care ajuta conceperea si sarcina. Include in meniul tau zilnic cereale integrale, produse lactate grase, fructe si legume de toate culorile, dar si grasimi bogate in Omega-3 si renunta la proteinile de origine animala.
  2. Controleaza-ti greutatea. Femeile care un Indice de Masa Corporala mai mic de 19 kg/m2 raman insarcinate de 4 ori mai greu decat cele care au indicele intre parametrii de greutate normala (19 – 24 kg/m2). Pe de alta parte, dac esti supraponderala (25 – 29 kg/m2), poti avea prea multa insulina in corp, deci menstruatia iti va fi afectata. Mentine-ti greutatea la un nivel normal pentru inaltimea ta, pentru a-ti creste sansele de a concepe un bebe.
  3. Renunta la tigari. Sarcina este un motiv perfect pentru a te lasa de tutun. Femeile care fumeaza intra la menopauza cu 2 ani mai repede decat nefumatoarele, in medie. Sistemul de reproducere este clar afectat de tutun, care creste riscul de avort spontan si sarcini ectopice.
  4. Suplimentele nu strica. Incepe sa iei multivitamine sau vitamine prenatale, care au acid folic. Acesta ajuta embrionul sa de dezvolte normal, fara defecte, in primele saptamani de viata.
  5. Mai usor cu alcoolul si cafeina. Expertii spun ca trebuie sa consumi maxim 200 mg de cafeina/zi (adica maxim 2 cani de 230 ml/zi), pentru a nu-ti afecta fertilitatea. Cat despre efectele consumului excesiv de alcool asupra acesteia, bautura poate afecta ovulatia, menstruatia si nivelul de estrogen si progesteron.
  6. Fara stres. Daca este stresata si anxioasa tot timpul, vei concepe mai greu. Stresul poate creste nivelul de cortizon, hormon care iti poate opri temporar sistemul reproductiv. In plus, iti poate afecta relatia cu partnerul. Incearca sa scapi de el facand sport, yoga, meditatie sau petrecandu-ti timpul liber cu hobby-urile tale.

Sfaturi pentru prima vacanta alaturi de bebe

Va pregatiti de prima vacanta in familie, in format complet, de 3 persoane, cu masina sau avionul? Atunci aveti nevoie de un plan bine pus la punct si cateva sfaturi in plus pe aceasta tema nu strica niciodata, credem noi:

  • Alegeti destinatia potrivita – una prietenoasa pentru bebelusi. Nu prea merge ca prima vacanta a noului membru al familiei voastre sa fie un safari african ori un circuit cu autocarul de 14 zile prin toate capitalele europene, nu? Destinatia primei vacante alaturi de bebe trebuie sa fie una potrivita pentru familii, cu un climat ideal pentru un nou-nascut, unde si voi doi sa aveti ce face in zilele de vacanta.
  • Alegeti cazarea perfecta. Cu un bebelus alaturi, va trebui ca locul in care stati in cele 7 – 10 zile de vacanta sa fie unul care sa va ofere un frigider, o chicineta, un loc unde sa instalati patutul pliant al celui mic si spatiu in care acesta sa se poata juca in voie.
  • Faceti rost din timp de toate actele necesare. Daca aveti nevoie de pasapoarte, nu le lasati pe ultima suta de metri, mai ales daca trebuie sa fie valabile inca 6 luni dupa data intoarcerii din concediu – asa veti sta linistiti in aceasta privinta si singura grija va fi bagajul.
  • Ne vaccinam? Mergeti la medicul pediatru si asigurati-va ca cel mic a primit vaccinurile necesare, in cazul in care tara in care veti calatori le impune.
  • Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor! Daca alegeti avionul, o modalitate de a scapa de stres (si voi, si ceilalti calatori din aeronava) e aceea de a zbura la orele cand bebe doarme de obicei. Ajutati-l pe cel mic sa se relaxeze si sa scape de durerea de urechi provocata de presiunea aerului, dandu-i suzeta/biberonul in timpul decolarii si aterizarii.
  • Jucarii cu nemiluita. Oriunde v-ati afla (in masina, avion, pe plaja, la hotel), bebe va avea nevoie de jucarii, acestea distrandu-l, distragandu-l si tinand plictiseala la distanta – deci luati cu voi multe si diverse, inclusiv jucaria lui preferata.
  • Ne place in masina! Plecati in vacanta in 3 cu masina proprie? Asigurati-va ca aveti o scoica/scaun auto potrivit (din Grupele 0, 0+ si 1) pentru cel mai mic membru al familiei, in care acesta sa stea pe toata durata drumului, in mers. Daca bebe uraste scaunul auto, incercati sa il tineti ocupat cu jocuri simple pe toate durata drumului, atunci cand nu doarme. Cititi si 5 trucuri marca Juju pentru un copil linistit in scaunul auto, pentru alte sfaturi legate de drumurile cu masina si cei mici.

Juju va doreste drum bun si in siguranta si o vacanta linistita, insorita si plina de amintiri frumoase!

Bebe uraste scaunul auto. Ce-i de facut?

Inainte de a naste aveai un plan bine facut: sa fii o mamica activa, sa faci cat mai multe drumuri alaturi de cel mic, care avea sa doarma sau sa descopere lumea din jur linistit, din scaunul auto. La fata locului, te trezesti ca bebe plange tot timpul (poate uraste masina si scaunul in care trebuie sa stea la fiecare drum, oricat de lung sau scurt ar fi, poate se plictiseste daca este pozitionat cu spatele, poate se simte captiv in ham, poate are rau de miscare). Ce faci acum si cum scapi din cercul vicios al frustrarilor, stresului si chinuirii celui mic?

  • Asigura-te ca drumul e cat mai confortabil pentru cel mic si ca bebe e linistit, satul, schimbat si se simte bine inainte de a-l pune in scaun si a-l prinde in ham. Asa este posibil nici ca nu-si dea seama bine unde e si ca ati plecat la drum.
  • Incearca sa programezi iesirile auto cand cel mic are ore de somn. Asa poate va adormi rapid dupa cateva minute de plans, iar daca il pui in masina adormit deja, cu atat mai bine – nici nu va sti ca e in scaunul auto.
  • Creeaza-i un mediu stimulant in masina, pentru a nu se plictisi cat sta in ea. Ataseaza-i o jucarie la scaun, ceva colorat, care se aprinde sau face zgomot, pentru a-l tine ocupat pe traseu si a evita crizele de plans.
  • Verifica pozitia scaunului. Poate cel mic plange pentru ca nu sta bine in el (poti ajusta unghiul de inclinare, hamul) sau poate ii bate soarele in ochi (poti cumpara parasolare).
  • Incepe cu drumuri mai scurte. Asa il obisnuiesti pe cel mic treptat cu scaunul auto. Ulterior poti extinde numarul de kilometri, cand bebe stie deja ca nu i se intampla nimic in scaun, ca acela este locul lui in masina si ca destinatia poate fi una interesanta pentru el.

Ii cresc dintisorii? Asa il poti ajuta!

Dintisorii incep sa apara, in cele mai multe cazuri, intre 4 si 7 luni. Dar exista si bebelusi care trec prin asta abia la 1 an. Acestia incep sa se dezvolte cand bebe e inca in burtica mamei si apar, de obicei, in urmatoarea ordine, timp de mai multe luni: dintii centrali de jos, de sus, cei laterali si cei din spate (ultimii molari apar cand cel mic are deja 2 ani). Cand ajunge la 3 ani, cel mic ar trebui sa aiba toti cei 20 de dinti, care se vor inlocui natural cu cei permanenti in jurul varstei de 6 ani.

Pana trec de bariera gingivala, dintisorii provoaca durere si disconfort, iar semnele ca incep sa creasca sunt urmatoarele:

  • iritabilitate
  • salivat excesiv
  • gingii umflate si sensibile
  • tendinta de a roade tot timpul orice ii pica in mana
  • somn cu probleme
  • refuzul de a manca/scaderea apetitului
  • febra rectala de 37,2o C

Cum il poti ajuta pe bebe sa se simta mai bine in aceasta perioada?

  • da-i o jucarie creata speciala pentru asta, o laveta de microfibra inmuiata in apa/ceai de musetel de la frigider, suzeta lasata la congelator
  • maseaza-i gingiile cu un deget curat, fara a apasa prea tare, pana la 2 minute continuu
  • daca a trecut deja pe mancare solida, ii poti da iaurt/sos de mere de la frigider sau boabe de struguri/felii de banane de la frigider pasate
  • unii medici recomanda ibuprofen pentru bebelusii de peste 6 luni (intreaba-ti mereu pediatrul care e doza corecta)

Cum iti inveti copilul ce inseamna respectul

A creste un copil nu e lucru usor, iar a-l invata ce inseamna respectul pentru lumea inconjuratoare (animale, natura), pentru alte persoane (copii si adulti) si pentru obiectele pe care le foloseste (jucarii, haine) presupune educatie continua. Nu ajunge sa ii spui in repetate randuri puiului tau ca respectul e important, trebuie sa ii si explici si demonstrezi ce inseamna asta, concret: „Cand iti respecti prietenii, imparti cu ei jucariile”, „Cand respecti natura, nu atunci gunoiul pe strada, ci in cosul de gunoi”.

Invata-l de mic ce inseamna a avea respect, cum va primi si el din partea celorlalti ceea ce ofera si cat de mult valoreaza comportamentul respectuos. Arata-i, prin exemplu propriu, ce inseamna respectul. Copiii invata imitand, inca de la nastere. Asa ca ii vei ajuta sa invete sa fie respectuosi cu oamenii, natura si lucrurile daca si tu te comporti la fel. Nu ignora parerile altora, nu fi nepoliticos, nu desconsidera oamenii din jur in functie de aspect si atat, nu lasa gunoi in urma ta, ajuta cand poti pe oricine – toate aceste elemente vor contura imaginea de ansamblu a copilului tau despre ce inseamna respectul.

Vorbeste cu el despre respect si lipsa acestuia. Explica-i copilasului tau ce inseamna a avea respect in diferitele situatii sociale in care se afla. Invata-l de ce e important sa ajute, sa spuna „te rog” si „multumesc”, lauda-l cand face asta, pentru a-i creste sentimentul de incredere in sine, care il va ajuta sa se comporte respectuos cu ceilalti. Daca il obisnuiesti de mic sa vorbesca despre orice cu tine, aceasta tema poate fi explorata cu incredere de amandoua partile. Ofera-i exemple concrete despre cum arata repectul si lipsa acestuia, cand vezi in jur unele, pe strada, pentru a intelege exact ce inseamna fiecare.

Cum te porti cu un copil cu enurezis?

Tranzitia spre olita se face cand cel mic isi doreste sa faca asta, fiind pregatit fizic si psihic (de obicei, pe la 2 – 3 ani), dar daca ziua se descurca singur, noaptea mai pot exista accidente. E normal ca cel mic sa mai faca pipi in pat noaptea (enurezis nocturn): majoritatea copiilor sub 5 ani si 1 din 10 copii de scoala generala patesc asta in somn. Un copil care merge singur la olita/toaleta in timpul zilei, nu va putea neaparat sa isi controleze vezica si cand doarme. Cum reactionezi tu, ca parinte, la asta? Citeste sfaturile noastre!

  • Pune-i scutec noaptea, pana cand este gata sa renunte la el. Daca se trezeste in fiecare dimineata cu scutecul ud, inseamna ca nu este pregatit si va uda patul, fara el.
  • Incurajeaza-l sa merga noaptea la baie. Daca se trezeste si striga ca vrea la olita, e un lucru bun, chiar data pe termen scurt te va obosi maxim pe tine. Indeamna-l sa ceara la baie cand e nevoie, stabiliti un plan impreuna (merge singur la baie sau te cheama si pe tine), asigura-te ca poate aprinde singur becul la baie (daca e cazul) si imbraca-l cu pijamale usor de dat jos pentru el.
  • Protejeaza-i salteaua. Alege o husa care va tine umezeala la distanta, dar nu uita sa ai mereu curate o pijama de schimb si asternuturi de pat.
  • Mergi cu el la baie inainte de culcare si restritioneaza-i cantitatea de lichid bauta. Daca va bea mult cu 1 – 2 ore inainte de culcare, va uda inevitabil patul. Asigura-te in schimb ca bea destule lichide in timpul zilei, pentru a nu-i fi sete seara. Cand se trezeste noaptea, intreaba-l in primul rand daca are nevoie la baie.
  • Lauda vs. rusinea. Lauda-l mereu pe cel mic daca dimineata patul e uscat. Daca nu e, spune-i ca e in regula, incercati in seara urmatoare. Nu il face niciodata sa se simta rusinat/umilit/jenat ca a facut pe el noaptea (presiunea nu ii face deloc bine) nici in familie, nici in fata altor persoane. Schimba-i mereu asternutul ud imediat, nu il pedepsi lasandu-l sa stea asa!

5 beneficii ale timpului petrecut in familie

A petrece timp de calitate in familie este ceva elementar si necesar pentru fiecare dintre noi, mici sau mari. Este cea mai buna investitie pe care poti sa o faci alaturi de cei dragi: imparti cu ei nu doar acelasi acoperis, ci si sentimente, probleme, rezolvari, griji, bucurii si a fi alaturi de ei la bine si la greu va poate transforma intr-o familie echilibrata, fericita si unita! Timpul trece repede, fiti mereu alaturi copiilor vostri, pentru a primi inapoi inzecit, de la ei!

  1. Intarirea legaturii de familie. Un copil abandonat in fata televizorului/tabletei/smartphone-ului, care nu interactiooneaza cu parintii lui si nu petrece timp de calitate cu acestia, va fi izolat de familie, nu se va simti apropiat emotional de parinti/frati si nu va sti cum arata o familie unita. Copiii invata prin puterea exemplului, deci e important sa faceti cat mai multe lucruri impreuna, pentru a le arata comportamentul corect in familie.
  2. Note mai bune. Daca va ajutati copilul la lectii, inca din clasa pregatitoare, ii ghidati in viata, le aratati ca le stati alaturi oricand, le veti asigura o educatie mai buna si ii veti ajuta sa inteleaga importanta acesteia. Incurajeaza-i sa invete cat de bine pot, dar nu pune accent pe note.
  3. Fara violenta. Un copil care petrece mult timp in familie, in casa si in afara acesteia, nu va avea atat de multe probleme de comportament ca unul care creste izolat de familie, va sti sa se comporte in lume, va sti sa comunice si sa-si rezolve astfel problemele si conflictele. Nu va deveni un copil violent, ci unul care intelege ca parintele ii poate fi si prieten si ca frustrarile se pot rezolva prin discutie, calm.
  4. Increderea in sine creste. Timpul petrecut in familie creste increderea in sine a copiilor. Un pici care isi simte parintii alaturi sprijinindu-l, valorizandu-l si pretuindu-l, va simti ca apartine, ca e iubit, ca merita dragostea celorlalti si va creste fericit.
  5. Fara tigari, alcool si droguri! Un adolescent care a fost crescut din copilarie inconjurat de familie si care a invatat ca are pe cineva aproape la bine si la rau, va avea sanse mai mici sa se apuce de fumat/baut/droguri, pentru a se simti inclus in comunitate. In plus, daca toata viata a crescut alaturi de parinti iubitori, care i-au spus despre pericolele acestora dependente, copilul nu va vrea sa le experimenteze si sa isi dezamageasca mama si tatal.

Cum iti mentii casa curata cand ai un nou-nascut

Imediat dupa nastere, esti coplesita de noul tau rol de mamica si tot ce implica acesta: programul de somn si hranire al bebelusului, baita, schimbat scutece, propria odihna. Curatenia va trece pe ultimul loc, dar la un moment dat tot va trebui sa o tai de pe lista. Cum faci asta fara a te lasa coplesita?

  • Comunica, cere si accepta ajutor. Discuta cu jumatatea ta despre cum va impartiti de acum inainte munca in casa, cine face curat, cand si unde. Daca stai acasa cu bebe tot timpul, asta nu inseamna ca tu te ocupi de tot! Daca iti vin prieteni/rude in vizita si se fera sa te ajute cu ceva, invata sa spui „Da” si sa accepti ajutorul. Daca ai copiii mai mari, apeleaza si la ei pentru a mentine curata casa.
  • Alege alte produse de curatenie. Cu un nou-nascut in casa, ar fi bine sa iti modifici produsele de curatenie folosite: elimina chimicalele din peisaj si incearca in loc otetul, bicarbonatul de sodiu si uleiurile esentiale. Poti investi intr-un aparat care curata cu aburi: il vei folosi peste tot prin casa si nu contine nicio substanta toxica.
  • Foloseste un marsupiu. Daca ai decis sa faci singura curat, pune-l pe bebe intr-un marsupiu, la purtator, si – daca bebelusul sta confortabil in el si doarme linistit – apuca-te de spalat vase sau rufe.
  • Curata inteligent. Apuca-te de maturat, dat cu mop-ul/aspiratorul seara, ca sa se mentina curat ceva timp. Pune in fiecare camera un cos/o cutie incapatoare, in care sa aduni la finalul fiecarei zile diversele obiecte din camera cu pricina. In weekend, poti face ordine in cos si pune totul la locul lui.
  • 10 minute/zi. Daca iti dedici 10 minute in fiecare zi ordonarii si curateniei dintr-o camera a casei (bucataria, baia, dormitorul), vei avea la final de saptamana o casa curata. Axeaza-te doar o dta/saptamana pe curatenie generala, cand are cine te ajuta (sotul, partenerul, mama, soacra, o prietena).
  • Plateste o profesionista. Daca nu ai timp de curatenie si nici pe cineva care sa te ajute, atunci apeleaza la o femeie care sa faca asta, contra cost. Oferta e mare si poti alege cat de des o chemi si care sunt lucrurile pe care vrei sa se axeze (curatenie generala, spalat/calcat rufe, etc.).